Operațiunea Curățarea

Străzile Infanta și Vapor la ora 8. Schelele scîrțîie sub greutatea muncitorilor. Zona e întunecoasă dar au mai rămas doi zugravi care-și trec bidineaua peste balcoanele murdare, fațadele și coloanele înalte ce deschid spre bulevard. Nu prea mai e timp, al doilea Sumit al Comunității Statelor Latino-Americane și Caraibeene (CELAC) va începe în cîteva ore și totul trebuie să fie gata pentru oaspeți. Străzile pe unde va trece caravana prezidențială sunt dichisite, asfaltul e înnoit, iar gropile și sărăcia, ascunse. Adevărata Havana este deghizată sub masca unui alt oraș, ca și cum mizeria, acumulată de decenii, ar fi fost acoperită de un tapet colorat și efemer.

Apoi a urmat ”curațarea umană”. Primul semn că încă o scenă va fi ridicată e transmis prin mobilele noastre. Apelurile se pierd în neant, smsurile nu mai ajung la destinație, semne de nervozitate intră pe fir la comunicarea cu un activist. Apoi urmează a doua fază, cea fizică. Colțurile străzilor se umplu de așa-zise cupluri care nu își vorbesc, oameni în cămăși cu carouri se uită agitați la telefoanele ascunse, vecinii închid ușile celor de la care, nu mai departe de ieri, au împrumutat puțină sare. Toată societatea e pătrunsă de șușoteli, ochi atenți, înecați în teamă, o mare doză de teamă. Orașul este febril, se-nfioară, este în alertă: summitul CELAC a-nceput.

Ultima fază aduce rețineri, amenințări și aresturi la domiciliu. Între timp, pe televizor crainicii zîmbesc, discută la conferințele de presă și își cară camerele pe scările avioanelor. Aici sunt carpete roșii, dușumele lustruite, arbuști în Palatul Revoluției, toasturi, fotografii de familie, devieri de trafic, poliție la fiecare 100 de metri, bodigarzi, presă acreditată, discuții despre ceremoniile de deschidere, oameni amenințați, temnițele umplute, prieteni despre care nu mai știi nimic. Nici măcar rafinăriei Ñico López nu i s-a permis ca fumul murdar să părăsească furnalul. Cartea poștală redecorată e gata… doar că îi lipsește viața.

Apoi, cursul e reluat. Fiecare președinte și fiecare ministru de externe se întoarce în țara sa. Umiditatea și jegul căștigă teren în fața spoielii de vopsea de pe fațade. Vecinii care au participat la misiune se-ntorc la plictiseala lor, oficialii de la #OperaciónLimpieza (Operațiunea Curățarea) sunt răsplătiți la hoteluri all-inclusive. Plantele aduse la deschidere se usucă de lipsa apei. Totul își revine la normal sau la perfecta absență a normalității care definește viața cubaneză.

Înșelăciunea a sfîrșit. La revedere celui de-al doilea Summit CELAC. (trad. de AG)

Anunțuri

Cum îl cheamă?

25  ian  - signo-de-interrogacion-178x300O mulţime aştepta în afara căsoaiei Vedado, care are statuia lui Abraham Lincon în grădină. Şcoala de limbi străine îşi deschidea porţile pentru noi înmatriculări şi se dădeau probele de atitudine pentru cei interesaţi. Aşteptam toţi cu emoţii, gîndindu-ne că ne vor evalua pronunţia… sau ne vor verifica vocabularul. Spre surprinderea noastră, întrebările principale nu aveau legătură cu limba, mai degrabă făceau aluzii la politică. Pe la jumătatea dimineţii o tînără care a fost respinsă ne-a avertizat: ”pun întrebări despre numele primului secretar al Partidului Comunist din Havana”. Am rămas cu gura căscată, de unde să ştim lucrurile astea?

Acum vreo cîteva decade, liderii aşa-ziselor ‘organizaţii politice şi de masă’ erau figuri cunoscute în toată ţara. Că era din cauza prezenţei lor excesive în mass media oficială, mandate lungi în posturile lor sau, pur şi simplu, din cauza personalităţii lor, feţele lor erau uşor identificabile pînă şi de copiii din şcoala primară. În mod repetat, auzeam vorbindu-se de secretarul Uniunii Tinerilor Comunişti, vedeam pe fiecare post de ştiri cine dirija PCC într-o provincie sau ne inundau cu declaraţiile vreunui preşedinte a Federației de Studenţi Universitari. Erau acolo, evident, de recunoscut. Ba chiar unii şi-au cîștigat porecle şi numeroase glume pentru maniile şi ineficienţele lor.

În dimineaţa asta l-au menţionat la televizor pe Carlos Rafael Miranda, coordonator naţional al Comitetului de Apărare a Revoluţiei (CDR). Mi-a fugit gîndul la cît sunt de neclare posturile astea, care, înainte, păreau să aibă atît de multă putere şi să decidă atîtea destine. Oameni, acum necunoscuţi, conducînd instituţii, care în fiecare zi cad mai mult în indiferenţă şi uitare. Lideri ai căror nume şi prenume sunt uitate de subordonaţii lor. Figuri care au ajuns prea tîrziu ca să stea în faţa camerelor de filmat, să fie incluşi în analizele cubanologiştilor sau – cel puţin – să fie ţinta unei glume. Nimic altceva decît umbrele unui sistem în care lipsa carismei creşte din ce în ce mai mult.(traducere de Larisa Sioneriu)

Nicio obligație

7  ian 1389128592_Carro_rojoRoșu și negru, acestea sunt culorile ziarului Granma. Dar, spre deosebire de celebra operă a lui Stendhal, în paginile Granma cititorul nu va întîlni realismul, ci numai prozelitism. Cînd organul oficial al Partidului Comunist alege un titlu, intenția sa este să impună o idee, nu să relateze ceva.

La fel a fost și joia trecută, cu fraza subliniată pe prima pagină. Reprodusă din discursul lui Raul Castro de la Santiago, s-a accentuat că ”Revoluția va merge înainte, fără nicio obligație față de nimeni altcineva decît poporul!” Cu această deschidere, atît oratorul, cît și editorii au dorit să sublinieze ceva ce, în realitate, nu este deslușit foarte clar. Merită să decodăm această semnificație.

Au trecut 55 de ani de la debutul așa-zisei Revoluții Cubaneze, astfel că această trimitere la posibile obligații nu poate fi legată de originile sale. Alții ar putea presupune că Generalul nu făcea aluzii la explozia și ingratitudinea față de anumite subvenții și acte de recunoaștere, oferite rebelilor acum jumătate de veac.

Nu pare să sune nici a adios pentru vechii tovarași de drum, care au susținut sistemul cîteva decenii.

Cine e acest ”cineva” căruia Raul Castro îi interzice să aibă revendicări? Evident, nu se are în vedere Palatul Miraflores, ca răspuns la ajutorul uriaș pe care Cuba îl primește de la Venezuela. Acest sprijin economic stă la originea unor relații politice extinse cu menirea de a menține guvernul.

A crede, pe de altă parte, că este o insinuare cu scopul de a eluda responsabilitățile politice ale apartenenței la comunitatea Statelor Latino Americane și Caribeene (CELAC) ar fi cel puțin o naivitate. La ce anume atunci se gîndește acest om în uniformă militară, cu frazele obosite și discursurile sale? La cine se referă? Răspunsul arată înspre Casa Albă și Brussel.

Fiecare negociere sau discuție pleacă de un set minim de obligații solicitate. Fiecare parte din acord este asigurată că partea cealaltă cedează în mod egal sau mai mult. Este limpede că în 2013 SUA și UE au inițiat anumiți pași pentru a modera temperatura diplomatică din relația cu Piața Revoluției.

Conivențe, relaxări, anunțul unei noi traiectorii fac parte acum din discursul unor politicieni, care discută despre cea mai mare insulă a Antilelor. Masa era pregătită pentru un regal al concordiei și dialogului. În replică, musafirul ingrat a venit și a răsturnat masa.

”Nicio obligație…” zbiară Raul Castro și se pripește să o încadreze cu litere roșii pe prima pagina a ziarului Granma. Știm deja cu cine vorbește, partenerii se pot considera preveniți. (trad de AG)