Ne cerem scuze, nu avem subtitluri pentru acest video. Articolul 53 din Constituția cubaneză (menționat în video) spune:
Art.53. Cetățenii au libertatea cuvîntului și a presei pentru a promova obiectivele societății socialiste. Condițiile materiale pentru exercitarea acestui drept sunt asigurate prin faptul că presa, radioul, televiziunea și alte mijloace mass media sunt proprietate de stat sau socială și nu pot fi niciodată proprietate privată. În felul acesta, folosința lor este în serviciul exclusiv al clasei muncitoare și în interesul societății.
Reinaldo rareori vorbește despre experiența sa ca jurnalist în presa oficială și, cînd se întîmplă, în tonul său se amestecă frustrarea și un sentiment de împăcare. Prima vine de la responsabilitatea fabricării atîtor și atîtor stereotipuri, a doua are legătură cu faptul că odată cu demiterea sa de la ziarul Juvented Rebelde (Tineretul Rebel) vine și eliberarea sa. Revista Cuba International Magazine ocupă un loc special în memoria sa, sunt aproape cinsprezece ani petrecuți aici.
Acasă, noi am creat o întreagă categorie de știri cu numele acestei publicații. Cînd un corespondent local vorbește la TV despre minunile unei fabricii de baterii, fără a menționa cîte se produc de fapt, ne uităm, rîdem și ne spunem: ”În cel mai rău stil al Cuba Magazine”. Dacă găsim un articol de presă ilustrînd viața unui orășel de provincie în culori roz-bonbon, facem legătura cu perspectiva editorială, care a adus și continuă să provoace atît de mult rău.
Mayerín, spre deosebire de Reinaldo, tocmai a terminat Facultatea de Comunicare Socială. Uneori mă sună de la un telefon public să îmi povestească despre ultimul său articol, publicat pe un site digital cu care colaborează. ”Ai remarcat”, mă-ntreabă, ”ce am reușit să strecor în linia a treia din paragraful doi”? Așa că verific actul de vitejie al prietenului meu reporter și văd că în loc să scrie ”iubitul nostru și invincibil Comandant Suprem”, a scris doar ”Fidel Castro”. Ține-o tot așa!
Cîteva generații de profesioniști ai informației au fost obligați să muncească înfruntînd cenzura, propaganda ideologică și aplauzele puterii. Realitatea edulcorată, folosirea presei naționale ca o vitrină a falselor realizări și saturarea ziarelor cu imaginea distorsionată și cosmetizată a Cubei – acestea sunt cîteva dintre păcatele presei noastre naționale. Dacă aceste deformații lasă un gust amar pentru cititori și spectatori, pentru breasla jurnaliștilor efectul se resimte și mai acut.
Cei care ne informează sfîrșesc prin a prostitua propriile cuvinte pentru a scăpa de belele sau pentru a cîștiga diverse avantaje, iar prestigiul social al reporterului se prăbușește și presa devine un instrument de dominare politică. Orice jurnalist, care visa în copilărie să dea în vileag vreun scandal sau să investigheze un eveniment pînă la ultimele consecințe, acum nu are de ales decît între a sulemeni în continuare realitatea sau a sparge ușa, fiind etichetat ca non-jurnalist de guvern. (trad. AG)
Generaţia Y 